77 vizualizari
04 08 2011
Festivalul Inima Reginei Maria – Balcic 9 – 12 septembrie
email  
Persoana de contact: Corina Hinkov
Telefon de contact: 0213143945

In perioada 9 -12 septembrie 2011 se va desfăşura în oraşul bulgar Balcic, Festivalul “Inima Reginei Maria”. Evenimentul, ajuns la cea de a doua ediţie, îşi propune omagierea personalităţii Reginei Maria a României în cadrul unei manifestări cu profil cultural-elitist.

Pe parcursul a trei zile, în zona cunoscută odinioară sub numele Coasta de Argint, turismul cultural, materializat prin vizitarea locurilor dragi Reginei Maria, se va îmbina cu o componentă spirituală reprezentată prin: muzică, dans, teatru, expoziţii.
Potrivit Corinei Hinkov, organizator al evenimentului şi Managing Partner al agenţiei Balkan Travel: „Omagierea personalităţii Reginei Maria, cea mai marcantă personalitate a istoriei, culturii, artei româneşti, a Inimii Sale, creează nevoia de a induce acest eveniment, ca un pelerinaj către locurile sale de suflet, devenite locuri ale noastre de meditaţie.”

Un loc special în derularea Festivalului Inima Reginei Maria revine reprezentaţiei Royal Fashion, un spectacol al companiei Passe Partout, în regia lui Dan Puric. Acestă reprezentaţie va fi prima desfăşurată dincolo de graniţele României. „Royal Fashion" este un spectacol de teatru vizual, dans, pantomimă si fashion, o parabolă despre regalitate ca reper de cultură şi tradiţie. Punerea în secenă este realizată cu mijloacele originale specifice manierei regizorale Dan Puric şi este încununată de costumele Doinei Levinza.

Programul Festivalului mai include:
- Vizitarea Castelului si Grădinii botanice din Balcic, sub îndrumarea unui ghid specializat
- Vizitarea Balcicului de altădată, sub îndrumarea Doinei Păuleanu (autor al albumului de artă „Balcicul în pictura românească”)
- Lansarea în Bulgaria a cărtii „Povestea vieţii mele”, scrisă de Regina Maria şi publicată de editura RAO.
- Lansarea lucrării „Balcic”, a autoarei Balcica Moşescu, fiica ultimului primar român al Balcicului.
- Expoziţie de porţelan pictat – Wagner – Arte frumoase şi poveşti
- Expoziţie de dantelă flamandă – frivolite, a artistei Violeta Carmen Roman

Biletele vor fi disponibile exclusiv în cadrul unor pachete complete de servicii, oferite de Balkan Travel: www.balkantravel.eu şi Happy Tour: www.happytour.ro

Se vor pune în vânzare trei tipuri de pachete, cu valori cuprinse între 199 euro si 299 euro/persoana/. Fiecare pachet include: trei nopţi de cazare, demipensiune şi acces la toate evenimentele aferente Festivalului.

Cu peste 15 ani de experienţă pe piaţa balcanică, Balkan Travel a deschis destinaţia Bulgaria pentru consumatorii români şi este leader pe segmentul agenţiilor turoperatoare pe această relaţie.

Pentru mai multe informaţii vizitaţi: www.balkantravel.eu ; www.coastadeargint.ro; www.bulgaria.ro; www.happytour.ro

Galerie foto
Comentarii
Adauga un comentariu:
completati numele dumneavoastra
nu va fi afisat pe site
subiectul comentariului
comentariul dumneavoastra
calculeaza 76 minus 9 =
introdu rezultatul pentru verificare
Campurile marcate cu * sunt obligatorii
Alte articole similare
INTRA IN CONT
Ai uitat parola ?
CATEGORII
Abonament ComunicatRapid.ro
un mesaj de eroare
Recomandam: Anunturi | Laptop | Anunturi gratuite | haine copii online